Servicii Stomatologice | Clinica Stomatologică EraDent

Avem ce-ți trebuie pentru un zâmbet de-o eră!

IMPLANTOLOGIE

Implantul dentar propriu-zis este un dispozitiv fabricat în general din titan de înaltă puritate (grad IV și V), care înlocuiește rădăcina dintelui natural. Titanul este un material biocompatibil, astfel încât osteointegrarea, adică integrarea sa cu țesutul osos, se realizează fără dificultăți. Implantul dentar este recomandat oricărui pacient cu o stare de sănătate generală bună, fără afecțiuni grave și fără limite de vârstă.

ESTETICĂ DENTARĂ

Zâmbetul este cel mai de preț accesoriu și denotă bunăstare, prosperitate și dorință de comunicare. Așadar, pentru noi este important ca zâmbetul tău să fie unul sănătos, fără rețineri și cât mai alb cu putință. Estetica dentară combină mai multe specializări stomatologice, cum ar fi protetica dentară, ortodonția, implantologia și chirurgia dentară. Din acest motiv este denumită „terapie interdisciplinară”.

ORTODONȚIE

Alinierea corectă a dinților ne ajută să avem o masticație corectă, dar și un aspect dentar sănătos. Așadar, știința îndreptării dinților devine artă, atât la copii, cât și la adulți. Echipa EraDent îți propune aparate fixe sau mobile, în funcție de vârstă, necesitate și gradul de îndreptare dorit. Fie că ai nevoie de aparat ortodontic din motive estetice sau funcționale, suntem aici pentru a-ți oferi zâmbetul dorit.

CHIRURGIE

Cea mai des întâlnită intervenție chirurgicală în domeniul stomatologic este extracția dentară. Atunci când un dinte este mult prea deteriorat pentru a fi salvat, el trebuie extras și înlocuit cu o soluție protetică: implantul sau puntea dentară. Chirurgia dentară permite medicilor EraDent să rezolve cele mai complicate cazuri de îmbolnăvire a dintelui, fără dureri și cu un grad de confort optim.

ENDOTERAPIE

Endoterapia este disciplina specializată în cercetarea și tratamentul afecțiunilor pulpei dentare. Din ce în ce mai mulți profesioniști din domeniul dentare găsesc beneficii în salvarea dintelui natural, în detrimentul extracției și înlocuirii acestuia cu un implant. Provocarea majoră este rata de predictibilitate a reușitei endodontice, însă dintele natural sănătos este întotdeauna de dorit, față de implantul dentar

PROTETICĂ DENTARĂ

Protetica sau restaurarea dentară face obiectul tehnicilor de protezare cu ajutorul lucrărilor protetice fixe sau mobile. Acestea sunt realizate de obicei în laboratoarele de specialitate, însă unele dintre ele, în funcție de gradul de complexitate, pot fi confecționate și în cabinetul stomatologic, mai ales în cazul protezelor provizorii. Indiferent de lucrarea necesară, EraDent vă oferă servicii impecabile de protetică.

RADIOGRAFIE

Considerat adesea cel mai important act de diagnostic în domeniul stomatologic, radiografia este indicată pentru evaluarea inițială a danturii în cadrul planului de tratament, dar și pentru etapele intermediare în cadrul unui tratament mai îndelungat, realizat în etape. Poate indica afecțiuni invizibile ochiului liber, devenind astfel de o importanță majoră pentru tratamentul danturii.

PARODONTOLOGIE

Disciplină stomatologică ce are ca obiect tratarea afecțiunilor gingivale, parodontologia se adresează pacienților ce doresc să prevină sau să trateze inflamarea sau sângerarea gingiilor, halena fetidă (respirația urât mirositoare) sau mobilitatea anormală a dinților. Aceste simptome sunt des ignorate și se poate ajunge la pierderea dinților. Așadar, prezentați-vă la consultație cât mai curând posibil.

OCLUZOLOGIE

Ocluzologia se ocupă cu studiul contactelor dintre dinții dispuși pe cele două arcade bucale. Acestea trebuie să aibă o anumită distribuţie, astfel încât în final, dinții să fie încărcaţi cu aceeaşi forţă în momentul vorbirii sau masticației. Atunci când dinții nu sunt distribuiți în mod corect pe aparatul dento-maxilar, apar probleme dentare funcționale și estetice ce nu pot fi tratate decât de un stomatolog.